O săptămână ALTFEL la Castel
Luni dimineață. Încă nu e trecut de 10.00. Rouă încă se joacă pe frunzele copacilor. Aleile castelului au prins viață dintr-o dată. Zeci de copii aleargă prin curte, pe iarba proaspăt tunsă, pe scările pline de istorie și povești. Se râde la soare. Se privește cerul. Se urcă dealul și apoi se coboară de-a dura. Se pitesc după micii arbuști. Leagănul, cu priveliștea sa spre munte, este clar printre principalele atracții. Grota. Să nu uităm de grotă.
Doi prichindei stau și se uită mirați la ea.
- Crezi ca aici se ascunde vreun monstru?, spune unul dintre elevii veniți cu Școala ALTFEL.
- Ar fi ceva să îl vedem noi. Am fi vedetele excursiei. Nu crezi?
- Nu știu dacă ne-ar crede cineva. Ar trebui să îi facem o poză, așa rapid, și apoi să fugim, spune sigur pe el unul dintre prichindei și își scoate telefonul din geacă, se așează cu fundul pe iarba umedă și așteaptă.
Între timp, în curte forfota crește de la minut la minut. Două fetițe își întreabă învățătoarea dacă le întâmpină un prinț, iar unul elev de clasa a V-a întreabă unde găsește căluții de luptă.
Viața la Castel poate fi fascinantă pentru cei mici. Se duc spre turnul de vânătoare, însoțiți de profesori. De acolo, priveliștea asupra Castelului este superbă, iar curtea interioară pare pentru unii dintre copii un fel de arenă. "Dacă ar fi iarbă, voi știți ce teren de fotbal am face aici", spune răzând unul dintre micuți.
Dintr-o dată se face liniște. Se intră la vizită. Câte doi, de mânuță. Ah, da. Era frumos la școală. Se urcă pe treptele de marmură ale Castelului. Uimiți, cei mici, mai rușinoși la început, dau startul întrebărilor. Se ascultă cu mare atenție, iar cei mai silitori dintre ei își iau și notițe.
Simona este una dintre ele. Și-a notat în carnețel toate locurile pe unde a trecut. Vrea să le aibă când o crească mare pentru că, doctor fiind, nu va mai avea timp să vadă lumea.
După Castel și expoziție, se iese iar în curte. E prea frumos ca să se plece în grabă spre următorul obiectiv turistic. Se mai stă în iarba verde, se joacă FAZAN sau Rațele și vânătorii.
Încet-încet, trece și după-amiaza. Un copilaș din curte e supărat tare. Nu vede nicăieri "armurile mergătoare". Așa a văzut el la televizor, că la Castel, în general, trebuie să fie multe armuri mergătoare. Se uită în stânga, în dreapta, vede poarta mare ce dă spre curtea interioară și pleacă strigând: să vină armurile mergătoare.
Așa a fost săptămâna trecută la Castel, 5 zile pline. Peste 2.900 de elevi ne-au vizitat și s-au bucurat de poveștile spuse de ghizii noștri. Ne-au trecut pragul prichindei din Sibiu, Baia -Mare, Galați, Brașov, Constanța, din toate colțurile țării!
